5 scriitori români contemporani pe care trebuie neapărat să-i descoperi

dezvoltare personala

Dacă analizăm portofoliile editurilor din țara noastră, vom descoperi că multe dintre acestea au colecții dedicate scriitorilor români contemporani. Să ne gândim, de pildă, la editura Humanitas, la editura Nemira, Polirom sau la editura Trei, în portofoliul cărora se regăsesc o mulțime de titluri valoroase.

Interesul editurilor pentru scriitorii noștri contemporani nu poate fi decât îmbucurător, mai ales că, în ultima perioadă, au apărut din ce în ce mai multe nume noi. Bucuria este dublată de faptul că, printre aceste nume, se află și autori mai tineri care, deși sunt la început de drum, au potențial literar și, mai mult decât atât, dau dovadă de o maturitate scriitoricească apreciată în rândul cititorilor de toate vârstele, încă de la primele cărți care au cunoscut lumina tiparului.

Fie că tocmai ți-ai propus să te împrietenești cu literatura noastră contemporană, fie că ești deja familiarizat cu ea, iar acum ești în căutarea altor titluri, ai ajuns în locul potrivit! Articolul de astăzi cuprinde 5 recomandări de autori români contemporani, precum și 5 titluri de cărți scrise de aceștia, pe care le poți include în biblioteca personală – căci în casa fiecăruia dintre noi ar trebui să existe măcar un raft dedicat scriitorilor români din zilele noastre. 

Liviu Iancu, Xanax

Xanax, de Liviu Iancu

Romanul scris de Liviu Iancu s-a bucurat de un adevărat și, fără doar și poate, surprinzător succes când a apărut, în anul 2019: primul tiraj a fost epuizat încă din perioada de precomandă, motiv pentru care editura Trei a trebuit să tipărească și un al doilea tiraj, astfel încât cartea să poată fi distribuită și în librăriile fizice din țară. Nu întâmplător am folosit cuvântul „surprinzător”, fiind vorba despre un roman de debut. 

Cui s-a datorat succesul cărții? Analizând titlul, scurt și de impact, am putea crede că acesta este elementul principal care atrage atenția cititorilor, alături de fotografia sugestivă de pe copertă, care stârnește întrebări referitoare cel puțin la universul psihologic al personajului masculin. Într-adevăr, o copertă bine realizată și un titlu intrigant pot declanșa apetitul pentru lectură, însă romanul Xanax nu se rezumă la atât.

Scriitura lui Liviu Iancu este autentică în adevăratul sens al cuvântului, iar întâmplările relatate în carte sunt, după cum recunoaște și autorul, inspirate din realitate. În esență, romanul este o oglindă a unei realități dure, brutale, din care nu lipsesc, însă, fragilitatea, vulnerabilitatea, temerile ființei umane – realitatea așa cum este ea, neînfrumusețată, neîndulcită, nedisimulată, văzută prin ochii naratorului-personaj. În acest context, relatarea subiectivă, la persoana I, ajută la crearea unei relații puternice între personaj și cititor.

Raluca Feher, Să nu râzi

Să nu râzi, de Raluca Feher 

Tot în categoria cărților cu un titlu care stârnește curiozitatea cititorilor intră și romanul Să nu râzi, scris de Raluca Feher și apărut la editura Trei tot în anul 2019. Mai mult decât atât, lectura devine captivantă încă de la primele pagini, în care se prezintă anunțul sinuciderii Dianei. Aceasta alege să-și curme viața din cauza relației toxice, abuzive pe care o avea cu mama ei, Mily Matei, personajul principal al cărții.

Mily Matei reprezintă imaginea femeii din perioada comunismului, a femeii care își concentrează viața în jurul fericirii aparente, dar care, în esență, este tot timpul nemulțumită de cei din jurul ei – în special de membrii familiei, pe care îi consideră vinovați pentru propriile neîmpliniri sufletești.

Drama lui Mily Matei este emblematică pentru destinul celor mai multor femei care au trăit în comunism, femei care au devenit soții și mame – mame abuzive, posesive, neîmplinite, care cred că au tot timpul dreptate, că au sacrificat totul pentru ceilalți, motiv pentru care îi condamnă și îi sancționează la orice pas, cu orice motiv.

Horea Sibișteanu, Fetiș

Fetiș, de Horea Sibișteanu

21 de proze scurte savuroase, decupaje cotidiene surprinzătoare, după cum indică textul de copertă, prezentate într-o manieră simplă și totuși spectaculoasă. Fiind inspirate din realitatea zilelor noastre, prozele lui Horea Sibișteanu surprind întâmplări aparent banale, pe care autorul le descrie, însă, din alte unghiuri. 

Deși cartea este alcătuită din 21 de proze aparent fără legătură între ele, mai ales dacă ne gândim că acțiunea este plasată în diverse colțuri ale lumii (România, Elveția, Japonia), autorul construiește textele în așa fel, încât acestea formează un întreg. Mai mult decât atât, scriitura simplă, antrenantă, captivantă stârnește pofta de a continua lectura, astfel că, odată ce începi să citești Fetiș, șansele de a nu mai putea să lași cartea din mână până nu o termini sunt foarte mari. 

Tatiana Niculescu, Tăierea fecioarelor

Tăierea fecioarelor, de Tatiana Niculescu

Autoarea, Tatiana Niculescu, a decis să scrie Tăierea fecioarelor în urma experienței trăite în timpul călătoriei pe continentul african. Romanul prezintă povestea unei fetițe, Hani, care se pregătește pentru ritualul exciziei genitale, practicat în numeroase țări africane, precum și în alte colțuri ale lumii. Cartea descrie, într-o manieră sensibilă și plină de empatie, un subiect delicat din viața femeilor care provin din alte culturi. Astfel, deși unii dintre noi ar tinde, probabil, să considere că astfel de ritualuri sunt de domeniul trecutului, romanul trage și un semnal de alarmă: excizia genitală se practică inclusiv în zilele noastre, fiind un ritual extrem de important în cultura africană, care simbolizează trecerea de la copilărie la maturitate. 

Prin surprinderea ciocnirii dintre două culturi diferite – cea europeană și cea africană, Tăierea fecioarelor este, fără doar și poate, una dintre acele lecturi care ne fac să deschidem mai bine ochii, să fim conștienți de lucrurile care se întâmplă dincolo de limitele modelului nostru cultural. 

Dan Coman, Căsnicie 

Căsnicie, de Dan Coman

După cum sugerează și titlul, subiectul cărții se concentrează în jurul unei relații de căsnicie – neîmplinite, în care tensiunile psihologice, existente de ambele părți, epuizează dragostea. Povestea se înfiripă în momentul în care doi tineri se întâlnesc într-o zi într-un autobuz de navetiști și se îndrăgostesc. Ajung, în cele din urmă, să se căsătorească și să devină părinții a doi copii. Căsnicia lor se transformă, însă, într-un lung șir de conflicte – atât exterioare, cât mai ales interioare. Astfel, portretul psihologic al personajului feminin, Rebeca, se construiește în special prin pasajele din jurnal inserate în paginile cărții, pasaje prin intermediul cărora cititorul are șansa să înțeleagă mai bine drama femeii care se simte neiubită, neînțeleasă, inferioară partenerului de viață; mai mult decât atât, drama femeii care, deși devine soție și mamă, simte că ajunge să nu mai fie… femeie. 

Ce se întâmplă cu o căsnicie în care iubirea se consumă? Există vreo soluție pentru o căsnicie golită de iubire? Și, până la urmă, dacă ar fi să te gândești, câte astfel de relații observi și în realitate, în jurul tău? Citește cartea lui Dan Coman pentru a descoperi răspunsurile primelor două întrebări, iar pe parcursul lecturii cu siguranță că vei reflecta și îți vei răspunde singur și la cea de-a treia întrebare. 

Liviu Iancu, Raluca Feher, Horea Sibișteanu, Tatiana Niculescu și Dan Coman sunt doar câțiva dintre scriitorii care dovedesc că literatura română contemporană este valoroasă, diversificată și plină de titluri bune, spre care fiecare dintre noi ar trebui să-și îndrepte, măcar din când în când, atenția. În plus, poți descoperi și alți autori cu potențial literar, precum și alte titluri care îți vor stârni pofta de lectură aici

Was this article helpful?
YesNo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *