„Scotocind” prin sertarele biroului celei mai importante autoare italiene de azi, Elena Ferrante

Fără îndoială, Elena Ferrante este cel mai de succes autor italian al momentului. Aclamată de cititorii din peste 40 de țări pentru Tetralogia napolitană (Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân și Povestea copilului pierdut), ecranizată de HBO, autoarea italiană s-a bucurat de aceeași apreciere și în rândul cititorilor autohtoni.

Ba, mai mult decât atât, am putea spune că Elenei Ferrante îi datorăm, în România ultimilor ani, o redeșteptare a interesului pentru literatura italiană contemporană. Iar afirmația capătă sens, dacă este să amintim doar două exemple: interesul cititorilor pentru romanele scriitorilor Paolo Cognetti sau Domenico Starnone, traduși de curând cu succes la Polirom (vezi romanele Cei opt munți și Băiatul sălbatic), respectiv Litera (vezi romanele Noduri și Păcăleală).

Încă de la debut, Elena Ferrante a ales să-și păstreze anonimatul, motiv pentru care numele ei a fost asociat cu elemente puternice și contradictorii: „Cărțile, odată ce au fost scrise, nu au nici o nevoie de autorii lor. Dacă au ceva de spus, mai devreme sau mai târziu își vor găsi cititorii. Dacă nu au nimic de spus, nu-și vor găsi” – scria Elena Ferrante într-o scrisoare adresată editorilor ei, prin care le explica de ce refuză să colaboreze la eforturile de promovare a cărților ei. „În plus”, adăuga scriitoarea, „nu-i așa că promovarea este scumpă? Voi fi cel mai puțin costisitor scriitor publicat de voi. Vă voi scuti până și de prezența mea”.

Toate aceste „detalii” sunt fragmente extrase din cea mai recentă traducere în limba română din opera Elenei Ferrante. Este vorba despre volumul Frantumaglia, o carte în care îndrăgita scriitoare italiană își invită cititorii în atelierul său creaţie, lasându-i să arunce o privire în sertarele biroului său, din care au ieşit cele patru volume ale celebrei Tetralogii napolitane, precum şi romanele de sine stătătoare care au precedat-o: Fiica ascunsă, Iubire amară şi Zilele abandonului, plus cartea pentru copii Noaptea pe plajă – toate traduse cu succes la Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei și disponibile în întreaga rețea a Companiei de Librării București, precum și pe clb.ro, librarie online cu zeci de mii de produse.

Alcătuită din scrisori, reflecţii, eseuri şi interviuri întinse pe o perioada de peste 20 de ani, Frantumaglia zugrăveşte imaginea unică a unei scriitoare dominate de o pasiune nestăvilită pentru scris. În Frantumaglia, Elena Ferrante răspunde la multe dintre întrebările care bântuie imaginația cititorilor ei de pe întregul mapamond: îşi justifică alegerea de a nu ieși în fața publicului şi de a-şi lăsa cărţile să-şi trăiască propriile vieţi, descrie reacţiile şi temerile pe care le are atunci când romanele sale văd lumina tiprarului sau primesc oferta de a fi adaptate pentru film și ne explică bucuriile şi chinurile scrisului. În același timp, volumul este și o reîntoarcere în trecutul Elenei Ferrante, o călătorie în timp înspre copilăria napolitană petrecută alături de mama croitoreasă și de cele câteva surori împreună cu care descoperă ura, orașul ca o mantie, puterea ucigașă a cuvântului sau a gândului. Este importantă acest traseu în timp, pentru că din acea copilărie își trage sevele și titlul cărții, Frantumaglia, cuvânt pe care mama scriitoarei îl folosea pentru a defini o stare de anxietate acută, plină de ambiguitate, venită dintr-o zonă profundă a sufletului: „Frantumaglia înseamnă să percepi cu foarte dureroasă neliniște din ce mulțime de elemente eterogene, trăind, se înalță vocea noastră și în ce mulțime de elemente eterogene e menită să se piardă.”

„Cine este Elena Ferrante?” Pentru această întrebare, Frantumaglia ne oferă un singur răspuns: Elena Ferrante este o scriitoare intransigentă atât cu propriul scris, cât și cu cei care o citesc și o judecă, e o prozatoare care crede că stilul nu e de ajuns pentru a naște o operă durabilă, ci mai e nevoie și de o poveste.

Publicată la doar câteva luni după ce jurnalistul și scriitorul italian Claudio Gatti o identifica pe Elena Ferrate în persoana soției lui Domenico Starnone – traducătoarea Anita Raja –, Frantumaglia nu le va oferi împătimiților de cancan-uri literare ceea ce-și doresc. Marele vid din spatele numelui Elenei Ferrante va continua să lase loc liber imaginaţiei milioanelor de cititori cu privire la identitatea acestei importante scriitoare, inclusă în topul revistei „Time” a celor mai influente personalități. În schimb, putem garanta faptul că, iubitorilor de literatură, Frantumaglia le va oferi din plin exact ceea ce au găsit și în proza celei mai importante autoare italiene ale momentului: un aliaj impecabil de cultură bine asimilată, un stil desăvârșit și poveste autentică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *