Librării CLB deschise începând din 4 mai 2020

Dragi cititori,

Vă informăm că începând de azi, 4 mai 2020, am redeschis pentru voi 18 librării situate atât în zona centrală a capitalei, cât și restul cartierelor bucureștene.

Lista librăriilor deschise în fiecare sector (inclusiv programul de funcționare) o puteți consulta aici.

„Suntem foarte bucuroși că putem anunța redeschiderea a jumătate dintre librăriile rețelei Companiei de Librării București. Îi asigurăm pe toți prietenii noștri că accesul publicului se va desfășura în condiții de maximă siguranță, respectându-se reglementările în vigoare. Sunt convinsă că după o lună de izolare la domiciliu majoritatea bucureștenilor doresc să se întoarcă în librăriile noastre, răspândite în toate cartierele. Elevii și studenții care urmează cursurile online, părinții care lucrează de acasă, și nu numai ei, au cu siguranță nevoie de produse de papetărie și rechizite, ca să nu mai vorbim de cărți și manuale. Având convingerea că suntem deja pe cale să depășim cu bine această experiență complicată, suntem din nou la dispoziția clienților noștri și îi așteptăm cu drag să revină în «familia CLB»”, a declarat Marieta Seba, Director General CLB.

La nivelul librăriilor redeschise au fost luate o serie de măsuri, menite să contribuie la siguranța și sănătatea celor aflați în incinta locațiilor: respectarea regulilor de distanțare socială, dotarea cu dezinfectanți pentru personal si clienți, pentru spații și suprafețele de vânzare, precum și dotarea fiecărui spațiu în parte cu măști de unică folosință, confecționate chiar de angajații CLB, în luna cât librăriile au fost închise. În plus, în avanpremiera redeschiderii, s-a efectuat dezinfectarea spațiilor cu ajutorul unei firme specializate.

Site-ul CLB (www.clb.ro) vă rămâne în continuare la dispoziție pentru comenzi online!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *