Povești bine scrise: istoria românească în programul editurilor românești

În contextul celebrării recente a Centenarului României moderne, editurile autohtone continuă să acorde atenție tematicilor legate de istoria românească, multe dintre aceste apariții reușind să devină în scurt timp bestselleruri. Datorită eforturilor istoricilor, cercetătorilor precum și al editorilor, istoria românească devine treptat, dintr-un veșnic subiect arid și neinteresant, greu accesibil omului obișnuit, o sursă inepuizabilă de povești captivante. Interesul cititorilor crește și el pe măsură ce istoricii dezvăluie zone complet necunoscute din trecutul nostru sau repun în drepturi adevăruri falsificate până nu demult.

Iata câteva recomandări de cărți de istorie (nu manuale!)

Regina – Mama Elena a Romaniei de Arthur Gould Lee, Editura Humanitas, 2019

Prieten al familiei regale exilate, Arthur Gould Lee, autorul biografiei regelui Mihai (Coroana contra secera și ciocanul, Humanitas, 1998), a reconstituit povestea reginei-mamă bazându-se pe propria ei mărturie. Viața reginei Elena, mama lui Mihai I al României, a fost o viață de Cenușăreasă derulată invers. Descendentă a țarinei Ecaterina cea Mare, a reginei Victoria și a lui Iacob I al Angliei, nepoată de împărați și fiică de regi, Elena părea sortită unei existențe senine de suverană. A devenit, într-adevăr, regină, dar nu a domnit niciodată. Tatăl, soțul, fiul și fratele ei au fost forțați, rând pe rând, să renunțe la coroană. A suportat umilințe la care femeile nu sunt de obicei supuse, și cu atât mai puțin reginele.

„Cu o privire împietrită, regele Mihai I al României s-a apropiat de mormântul alb de marmură din cimitirul Boix de Vaud din Lausanne. Pierdut în gânduri, a privit asupra sicriului din lemn de mahon roşu-cărămiziu, îmbrăcat în stindardul Casei Regale a României. Din paltonul său negru a scos o cutiuță din argint şi i-a deschis capacul. În ea se afla pământ românesc din patrie. Îndurerat, el a pus pământ din această cutiuţă pe sicriul reginei Elena. Pământ al patriei, care i-a legat pe Mamă şi Fiu şi în vremuri bune, dar mai mult în vremuri negre.“ – Illustrierte Neue Welt, 15 decembrie 1982

Elegie pentru Mihai de Ion Vianu, Editura Polirom, 2018

Acest eseu memorialistic al lui Ion Vianu, prilejuit de moartea lui Mihai I, este și o „carte de istorie”pentru tinerii de azi, el schițând principalele etape din viața regelui, pe fundalul deopotrivă al evoluției României și al vieții autorului. De la regele-copil la anii războiului, când Ion Vianu îl vede în multe rânduri pe Mihai trecând prin fața casei în care locuia, și actul de la 23 august, de la anii exilului, în care autorul îl întâlnește de asemenea pe rege la Versoix de mai multe ori, la avatarurile epocii postdecembriste, biografia lui Mihai I e, în ciuda calităților pe care acesta le-a avut, una marcată esențial de eșec – și poate tocmai de aceea românii se regăsesc atât de bine în ea –, însă un eșec trăit mereu cu remarcabilă demnitate.

„Viaţa Regelui Mihai poartă amprenta tragediei (care stătea scrisă pe chipul său, un joc de riduri şi de mimici care sugera nu numai maiestatea rănită, ci şi lacrimile, disperarea stăpânite; o privire care avea luciri sfâşietoare). Dacă Mihai este atât de bine înţeles şi iubit este pentru că românii se regăsesc în eşec. Numai El a putut aduce neamului Lui mângîierea şi proba că acest eşec se poate trăi în demnitate şi chiar în frumuseţe, frumuseţea dureroasă a tragediei” (Ion Vianu)

Maria. O regină în război de Ion Bulei, Editura Humanitas, 2019

Din nou despre Regina Maria, de astă dată despre faptele și gândurile ei în contextul primei conflagrații mondiale. Pasiunea și devotamentul cu care regina României s-a implicat în această dureroasă suferință care a fost pentru români Primul Război Mondial nu încetează să inspire noi și noi cărți de istorie sau de literatură. Istoricul Ion Bulei, pe baza jurnalului de război al reginei, adaugă noi nuanțe portretului ale celei care a fost poate cea mai iubită personalitate feminină din istoria României. Sub ochii cititorului se produce metamorfoza acestei principese, pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică, într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceștia și iubindu-le țara pâna la a se confunda pentru totdeauna cu ei.

Panorama comunismului în Moldova sovietică (Liliana Corobca, editor coordonator), Editura Polirom, 2019

Prozatoare deja consacrată, Liliana Corobca se dovedește și un om pasionat de istoria Basarbiei, pe care își dorește s-o facă cunoscută de astă dată pe în calitate de îngrijitor de ediție. Ea a adunat părerile a 34 de specialişti din Republica Moldova care încearcă să ofere o perspectivă clară şi coerentă asupra regimului comunist din această ţară. Sunt aduse în atenţia cititorilor subiecte din istoria, politica şi cultura Moldovei sovietice, mai puţin sau deloc cunoscute şi cercetate în spaţiul românesc. Dacă în 2018 s-a vorbit mult despre ce a unit provinciile româneşti, în 2019, la 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, această antologie încearcă să afle ce le desparte, de această dată. Comunismul, prin politicile sale profund şi constant românofobe, a pus un zid înalt şi lung, cît 46 de ani (1945-1991), izolînd şi îndepărtînd România de Basarabia.

Aceste texte sunt o provocare pentru publicul tînăr de ambele părţi ale Prutului, născut în preajma sau după căderea regimului comunist, instrument de lectură pentru specialişti din diverse zone, provocare pentru orice cititor de bună-credinţă care îşi propune să înţeleagă acea perioadă şi acel spaţiu încă aproape exotic.

Două veacuri de populism românesc de Robert Adam, Editura Humanitas, 2018

 Cartea de față poate lămuri multe întrebări și frustrări ale cititorului de azi confruntat cu un sistem politic pe care îl înțelege cu greu și despre care nu știe de unde vine și încotro se îndreaptă. Istoricul Vladimir Tismăneanu consideră că  „Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“

Politicianul Cristian Preda ne îndeamnă la rândul lui să o citim: „Cartea aceasta este prima analiză a populismului, care pornește de la Tudor Vladimirescu și urmărește – cu mijloacele științei politice – evoluția politicii moderne de la noi. Construcția metodologică e riguroasă, iar scriitura – alertă. Citindu-l pe Robert Adam, îți dai seama că populismul românesc e o maladie care nu trece niciodată.“

Includem în lista noastră dedicată istoriei românești și două titluri care abordează încâlcitele fire ale spionajului internațional – o poveste din perioada celui de al Doilea Război Mondial și una din deceniile Războiului Rece.

 Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de Dennis Deletant, Editura Humanitas, 2019

Cartea de față este prima monografie care examinează activitatea SOE (Special Operations Executive – organizație căreia Churchill îi încredințase misiunea „să dea foc Europei“) și MI6 (agenția de spionaj a Marii Britanii) pe toată durata războiului. Realitatea dură a relațiilor româno-britanice era prezența incomodă a Germaniei: oportunitatea, proximitatea industriei și logistica aprovizionării vorbeau în favoarea celui de-al Treilea Reich. La fel stăteau lucrurile, desigur, și în privința chestiunilor militare și economice. În aceste împrejurări, britanicii au ajuns la concluzia că singura lor armă împotriva ambițiilor germane în țările intrate în orbita lui Hitler erau operațiunile militare subversive și o încercare concomitentă de a scoate România din alianța ei cu Germania.“ – Dennis Deletant

Mihai Caraman, un spion roman în Războiul Rece de Florian Banu, Editura Corint, 2019

Marele merit al autorului acestei cărți este că l-a convins pe Mihai Caraman să-i facă dezvăluiri despre activitatea sa ca făuritor și coordonator al Rețelei care a spart NATO, mărturisește jurnalistul Ion Cristoiu. Deși Mihai Caraman e unul dintre cei mai mari spioni din istoria Intelligence-ului românesc, despre acest acțiunile lui s-a scris prea puțin în România.

«Afacerea Caraman» a devenit una dintre marile acțiuni de spionaj ale Războiului Rece și a generat implicații geopolitice, geoeconomice și geostrategice pe termen mediu și lung. Experți și reprezentanți ai elitei serviciilor de spionaj și contraspionaj occidentale și-au exprimat uimirea, respectul și aprecierea pentru modul în care ingeniosul spion român a țesut cu migală, timp de un deceniu, o rețea de agenți care a pătruns în cele mai tainice și bine păzite locuri, unde se redactau și se arhivau secrete esențiale ale Alianței Nord-Atlantice.

Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940) de Emanuela Costantini, Editura Polirom, 2019

Trebuie să recunoaștem că despre București au scris mulți autori străini, fiecare dintre ei fascinat de numeroasele fețe ale acestui amalgam de influențe orientale și occidentale care a fost și este capitala noastră.

Bucureștiul a devenit capitala României nou-constituite în 1862. Transformarea lui într-un oraș european a început însă înainte de această dată, arată autoarea italiană Emanuela Costantini, care îi urmărește evoluția de la conurbația tipică țărilor supuse otomanilor la structura urbanistică și arhitecturală ce avea să fie cunoscută ca Micul Paris al Balcanilor.

Cum se schimbă un oraș după ce devine capitală? Cît anume din transformarea lui este urmarea dezvoltării socio-economice și cît se datorează voinței clasei politice de a face din el „oglinda țării”, imaginea modelului de stat pe care dorește să-l impună?

Călătorului rus sau apusean căruia i se întîmpla să treacă prin București la începutul secolului al XIX‑lea orașul i se înfățișa ca un sat mare. Greu de zis unde se termina zona rurală și unde începea cea urbană: nu era nicio diferență între cocioabele de lemn și chirpici din sate și cele din oraș, unde se găseau aceleași străduțe mîloase și întortocheate. Bucureștiul se dezvoltase haotic și, în absența unor reguli și a unei granițe vizibile, naturale sau artificiale, se extinsese nemăsurat, ca o caracatiță, în zona rurală înconjurătoare.

Cum se distrau românii odinioară de Adrian Majuru, Editura Corint, 2019

Numele istoricului Adrian Majuru este deja o garanție pentru amatorii de „istorie mică”, la firul ierbii, atât de gustate de cititori. Mai ales când e vorba de apariția și evoluțiile conglomeratelor urbane. Noua colecție „Istorii urbane”, coordonată de cunoscutul istoric, este o incursiune în lumea mică și mare a orașelor românești, ca și în viețile locuitorilor acestora, fie că sunt boieri, burghezi sau simpli uvrieri. De la fanarioți până la perioada interbelică, trecând prin regimul comunist și ajungând în contemporaneitate, orașul s-a născut și a evoluat sau involuat, rămânând o constantă în viața noastră.

„Bucureștiul este expresia desăvârșită a coabitării dintre variate și nebănuite contraste. Aceasta este singura constantă istorică a unei așezări aglomerate care s-a adunat cu greu și în mare grabă și care se chinuie încă să-și contureze o personalitate.

Aspectele cotidiene care au dat un impuls fascinant socializării în orașele noastre moderne au o istorie relativ recentă în povestea noastră urbană, de circa 250 de ani. Ele au luat diverse forme, precum teatrul (de vară, de varieteu), cabaretul, cafenelele, restaurantele și braseriile, balul și dansul de societate de mai târziu, parcurile de promenadă și pentru echitație, magazinele de lux, agențiile de vacanță, vilegiatura și excursiile de final de săptămână, tenisul de câmp și sporturile de iarnă, soarelele și petrecerile private, supeurile și lecțiile de pian.”(Adrian Majuru)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *